sa fiu om…

cand am avut curajul sa fiu eu, au aruncat cu pietre in mine si m-au numit “proasta”. daca am avut curajul sa spun stop, sa imi iau viata in piept si sa renunt la tot ceea ce cladisem pentru a o lua de la capat, m-au numit “ratata”. am avut curajul sa-mi urmez visele, chiar si atunci cand nimeni nu mai creda in mine- mi-au spus ca sunt nebuna. daca am refuzat sa fiu ca ei si nu m-au putut trage in “mocirla”, chipurile m-au dispretuit si m-au exclus. dar de fapt tanjeau sa fie ca mine.pentru ca stralucesc si asta se vede zi de zi, se innegresc de furie si se pateaza de invidie. cand ma apreciaza chiar si necunoscutii, isi petrec zilele incercand sa teasa povesti pentru a indeparta lumea de adevar. simt si nu mi-e rusine sa o arat- imi  rad in fata si imi spun ca e gresit. daca imi traiesc viata dupa niste principii sanatoase imi predica desfranarea pe motiv ca in stilul meu nu voi dobandi nimic. cand stiu ce vreau si nu-mi pierd rabdarea urmarindu-mi scopul, imi decreta ca ma ratez. socializez la orice nivel si in orice limba -imi spun ca locul meu nu-i aici. daca reusesc sa-mi mentin verticalitatea intr-o lume “curata” ca acceleratul de Iasi, sa-mi protejez familia si s-o tin unita, imi sublineaza ca m-am nascut in epoca gresita.